Când se vorbește de complexitate,
de analiză, de scenariu, de detaliul detaliului, de sâmburele din măr, de gând
în gând și ele într-un alt gând, de dacă, de dar, de și și, sau sau… Ei, toate
acestea pot fi făcute, da, chiar pot fi! Doar de mintea unui homo sapiens. Nu e
rău că mintea merge, funcționează, filtrează, inventează, urmează scripturi și
imaginează irealități. Însă, este foarte periculos. Riscul este acela de a trăi
mult prea mult în propriul cap, în propria minte, în propriile gânduri, în
propria regie, în propria capcană.
Floricelele, balonașele, culorile, acadelele, rațele și vânătorii, rănile
din genunchi, leagănele și jucăriile – toate aceste minunății ale copilăriei au
fost înlocuite mai târziu de procese mentale obositoare, inutile, greu de
imaginat și de transpus în realitatea în care uiți că trăiești. În minutul
splendidului prezent, pe care îl pierzi iar și iar, fiind prins în vidul din
interiorul craniului tău. Și ce face, totuși, posibilă toată această
incursiune, aventură, haos, mult, greu, despicat și extenuant proces al minții?
Știința poate fi demonstrată, ea înseamnă un șir de demonstrații al diverselor
ipostaze, situații, ecuații, tocmai de aceea e ușor și indicat să crezi în ea.
Pe de altă parte, există și dincolo de știință, și sunt, de asemenea, mulți
de-ai noștri care cred și în cele nevăzute, pentru că vorba creștinismului “crede
și nu cerceta”. Așadar, unde se întâlnește știința cu acel miracol sau acea magie?
Sau exact acest lucru categorisește umanitatea? Sau se poate să fii și într-o
tabără sau alta? Și care dintre aceste minți este mai ocupată?
 |
| Sursa foto: www.images.fastcompany.com/ |
Cu siguranță, umanitatea poate fi
categorisită de principii, de trăiri, de experiențe, de învățături, însă
mințile noastre sunt, cu siguranță, un compus din știință și non-știință. Pentru
că visele nu au formă, culoare sau metri pătrați. Pentru că iubirea nu e
palpabilă, pentru că nu o vezi nicăieri, desi o cauți. Pentru că fericirea e o
stare, pentru care, iarăși, nu există definiție sau rezolvare matematică sau
vreo ecuație cu rezultat. Pentru că, în orice fel ne calificăm, toți râvnim la
etichete cu definiții proprii, fără tipare sau constituiri fizice, tangibile. De
aceea, mințile umane nu vor înceta nicicând să lucreze, să născocească, să-și
închipuie act după act și scenă după scenă, să elaboreze și cele mai
inimaginabile trasee.
Dar, pentru că întotdeauna există
un dar, ne putem ‘înțelege’ cu ea. Ne putem observa propria minte, propriile
filme până la a le accepta și a trăi cu ele. Și ar trebui să fie simplu, tocmai
pentru că sunt filmele noastre, dar (pentru că mereu există un dar) fără a mai
pierde ceea ce avem acum!
Poate fi cel mai mare inamic al nostru,
dar se spune că poate fi și cel mai mare sprijin al nostru. Pentru că dacă am
fi construiți numai din emoții, fără rațiunea noastră cea de toate zilele,
Universul ar fi trebuit să fie de infinite ori mai mare, cu mai multe spații,
cu mai multe centre de reabilitare, pentru că ne place în epoca noastră să ne
dăm afectați psihic, căci avem multe traume pentru că așa a trebuit să avem,
întocmai pentru a deveni mai buni, nu mai traumatizați, mai victime, mai
autocompătimitori, mai eroi cu nevoie de validare de zi de zi.
Așa că slavă Universului că avem
rațiunea, pentru că altfel am fi cu toții nebuni în tendițe, cu abilități de psihoterapeuți.
Așa că mai bine aplicăm tot ce învățăm direct pe noi și ne aprobăm creierul
exact așa cum e, pentru că atunci când iubești, accepți. Dacă poți face asta
pentru altă persoană, în mod absolut cert o poți face și pentru tine,
iubește-ți mintea, te va iubi și ea la rândul ei!
